Cu Contele la Gaudeamus

Sâmbătă 23.11.2013.
Mergeam la pas cu Contele prin Târgul de carte

Am acceptat cu bucurie invitaţia Contelui de a parcurge împreună aleile de cultură scrisă, semănate de o parte și de alta cu cărţi etalate de nenumăratele edituri expozante.

Prin acceptarea invitației îmi arătam respectul atât faţă de Târg cât şi faţă de cutuma, născută odată cu lansarea primului Târg de carte la Pavilionul Expo, de a face acest parcurs – cumpărare de cărţi împreună.

Ca o făcătură, toate invitațiile Contelui de a-l însoți pe undeva mă prind după cel puțin două nopți albe urmate de doar două – trei ore de somn.

Ațipisem cca 40 de minute după două zile și două nopți albe precum albul ochilor în condiții normale!

Ochii mei erau însă roșii, injectați de nesomn și mă simțeam o uriașă broscuță din familia acelora micuțe, de un fascinant verde crud cu irezistibili ochișori roșii.

Frogs_wallpapers_185

La comanda Contelui m-am sculat năucă fără a reuși să mă trezesc, iar el nu a avut răbdare să aştepte ritualul procedurilor mele de trezire, aşa că pe la 10:30 a plecat singur.

Imediat … după ora 13, Contele a întâmpinat apariția mea de regină mamăăăăă la intrarea în Pavilion.

412616_685230201503326_856571478_o

Până la venirea mea, Contele a vizitat toate standurile și cumpărase 4 – 5 cărţi așa că, bine documentat cu configurația din acest an a spațiului de expunere, mi-a devenit un simpatic și documentat cicerone punându-mă în temă cu standurile.

Priveam alene şi lenos, cu pleoapele abia plesnite a deschidere, fiindcă ochii, deschişi de peste 50 de ore, erau obosiţi.

Dacă aş fi fost cal, aş fi dormit; caii dorm în picioare …dar e drept că ei au patru picioare, iar când dorm, nu merg!

Aşa că limitată la doar două picioare care mă deplasau vorba turcului iavaş – iavaş prin mulţimea de oameni, am reuşit să rămân trează; mai ales că am urcat scările pentru a vizita mai întâi, conform obiceiului, standurile de la etajul doi.

Am ascultat cu plăcere explicaţiile pe care un puşti inteligent, cu privire ageră,
le-a dat Contelui interesat de un montaj electronic. Simpaticului elev, de cca 16 ani, făcea parte, alături de câțiva colegi și profesori, din echipa de reprezentare la standul unui liceu cu profil de electronica. (Electronica a fost marea iubire a Contelui de la 7 până pe la 12 ani când a trecut la Computere şi programare IT)
E minunat că foarte des descopăr ce tineri minunaţi avem.

Era într-atât de cald, încât cele aproape 35 grade Celsius ale trupului meu mereu rece ca al unei reptile, nu se simţeau deloc confortabil.

Nu mai aveam ce dezbrăca fără a fi indecentă: de cum intrasem în pavilion mi-am scos haina și caloriferul american de la gât.

Pe alocuri, pe lângă standurile cu lansare, era înghesuială cu densitate sporită de vizitatori pe unitatea de suprafață, iar deplasarea ne era îngreunată, frânată, de frecarea de hainele oamenilor primind o încălzire suplimentară total nedorită și mai ales neplăcută.

Înghesuiala cea mai mare era la un stand unde un fost prim ministru făcea prezentarea unei cărți, ceva material istoric, scuze, dar încălzirea biologică și politică de acolo m-a alungat fără să aflu despre ce era vorba …
Vorba colegului meu Dabura: „Este vis, nebunie rară, n-am nicio nevoie de …!”

Un drăcușor din interiorul meu mi-a sugerat să cumpăr una din cărţile tehnice de 1 leu bucata, expuse într-o cutie la unul din standuri; cărţile erau subţirele, bune să-mi fac un evantai, dar nu se cuvenea …mai ales că librarul reconstituia frumos „status quo ante” – ul cărților imediat după ce erau răvășite de cei care sperau să găsească ceva interesant.

Aș! Marfă adusă inutil!

Cărțile erau total neinteresante și neatractive …nici măcar la acest preț nu le cumpăra nimeni

S-a uitat și contele prin ele – fără a le răvăși, nu știți ce delicat e Contele cu obiectele și cărțile în general (și cu fetele în special …) și cu toate că ar fi cumpărat o carte fie doar pentru „un ceva” scris interesant pe două pagini, nu a găsit nimic interesant.
Având mare grijă de cărți, Contele a inventat modalitatea de a repune cărțile pe rafturi cu cărți înghesuite fără a fi terfelite.
Merită brevetată!

Priveam peste cărţi cu un aer adormit, iar Contele, cu scop ascuns de revigorare a tonusului meu, m-a dus să-mi pună la tonomat o muzică ambientală foarte frumoasă descoperită de el până la sosirea mea.

Ascultam iar ochii somnoroși mi-au căzut într-o cutie cu CD – uri care se afla alături.

Mi-a sărit în ochi, evident nu aşa de violent ca granula de varză din urmă cu peste o lună, un CD cu James Brown, iar în timp ce Contele îmi căuta cu răbdare un disc cu foaia de celofan întreagă, tânărul de la vânzări îmi întinde – oferă să cumpăr încă un CD cu recomandarea:

– Asta e o compilaţie foarte frumoasă cu colinde de Crăciun!
– Nnnn, nnn, nn, n, am scuturat eu din cap, de parcă nu mai aveam vorbire articulată şi mă întrebam cu voce interioară:
– Ce i-a venit ăstuia să-mi ofere Colinde de Crăciun??? Lipsea puţin să mi-l ofere pe Fuego …cu mama, bradul …și podoabele.

M-am lămurit acasă.
Ca fan James Brown ascult orice în interpretarea lui deci nu am stat să citesc notificarea cu scrisul subțirel, lăbărţat şi anemic din titlul albumului: „Christmas with”, deci tânărul a tras concluzia că eu vreau colinde de orice fel, cu oricine, colinde să fie!

Dar să revin la baleiajul prin mulţime şi printre cărţi …
Aerul de la etaj era tot mai sufocant aşa că m-am bucurat când am revenit la parter.

La un stand suedez se proiectau, în momentul trecerii noastre, niște imagini cu desene în sepia, iar o foarte tânără translatoare asigura privitorilor, instalați cuminței pe scaune, înțelesul celor spuse de un domn în vârstă.
Mi-a părut rău că nu este cu noi draga și iubita noastră Olivia care a absolvit filologia la secțiile rusă și suedeză, fiind om de bază la job-ul ei, ca unic cunoscător al limbii (a făcut și câteva cursuri de specializare în Suedia).

Ca de obicei întâmplările din prezent îmi trezesc amintiri …
În blocul în care locuiam, pe când eram puștoaică mică s-a mutat o familie compusă din soț și soție.
Știam că sunt englezi dar veniseră din Olanda, unde au locuit ultimii ani.
Erau deosebit de distinși, delicați, doamna părea o fragilă statuetă de un alb imaculat, o femeie frumoasă care avea în jur de 45 de ani.
Doamna vorbea cu mama în franceză, iar discuția, habar nu am cum, a ajuns la punctul de …referință al nivelului de civilizație și curățenie din Anglia!!!
Foarte categorică doamna a spus clar să o știe tot românul ignorant:
– În Anglia nu există ploșnițe! Nici măcar nu există acest cuvânt în dicționar!
Necunoscătoare a limbii engleze, mama a luat de bune cele spuse de doamna anglo – olandeză și a rămas impresionată că britanicii nu doar că au ucis toate ploșnițele din insulă dar în plus au extirpat și cuvântul din limba engleză!!!!
Zic acum și eu precum Doru Octavian Dumitru: „Poți să crezi?”

Am crezut, deși m-am îndoit!
Eram mică pe atunci și abia pe la începuturile învățării limbii engleze, dar curând aveam să aflu că ploșnițele stau cuminți, bine și sănătoase, în deplinătatea forțele de supt sânge, atât în dicționare dar și prin paturile britanicilor făcând concurență loială ploșnițelor din paturile oamenilor de pe mai multe continente!

(a se citi nota …senzațională din finalul acestui text …că nu știți ce pierdeți!)

Într-una din zilele acelei perioade, mama se întorcea de la serviciu și a văzut mașina a unchiului meu parcată în față blocului.
Convinsă că fratele tatălui meu a venit la noi în vizită iar bietul șofer nu a urcat în casă, mama i s-a adresat:
– Vai Lambrule, dar de ce nu ai urcat în casă?
– Doamnă K. nu am venit la dumneavoastră. O aștept pe doamna XX să o duc la minister; a venit o delegație suedeză la …. (adică la unchiul meu) și dânsa este singura translatoare de limbă suedeză din țară.
Doamna XX era chiar doamna anglo – olandeză!
Să sperăm că doamna cunoștea suedeza mai bine decât engleza și nu a scos afară din lexicul suedez niscaiva cuvinte mai importante decât ploșnițele …

Ei, dar să revin la Târg.

Contele cumpărase deja 4 -5 cărți, dar căsca încă ochii să mai găsească ceva interesant.

Ajungând la generosul spațiu al Editurii Corint, Contele a mai înhățat trei cărți, destul de scumpe, cu prețul prea puțin anemiat după aplicarea reducerilor …
S-a uitat lung spre mine.
Rămăsesem cu privirea pironită pe un perete cu etajere de prezentare a noutăților.

– Ai găsit ceva?

– Da, mmh, nu știu dacă să o iau.

– Păi ia-ți-o! O vrei, deci hai să o căutăm la raft și să o cumpărăm.

Am început să ne rotim căutând zona cărților politice și am găsit și cartea: 510 pagini, dar inclusă într-un …triptic de trei cărți la fel de solide și la un preț cam țuguiat raportat la faptul că plăteam pentru trei cărți din care două chiar deloc nu mă interesau, fiind cu subiecte fără nicio legătură cu cartea dorită.

– Aaaaa, păi nu o vreau cu însoțitori! am zis eu.
– Stai să caut că trebuie să fie pusă la vânzare și fără …însoțitori, a zis Contele și din nou amabil și plin de răbdare a început să caute pe alte rafturi.

Cartea costa cam 40 – 50 RON, iar Contele a zărit pe moaca mea o undă de zgârcenie – ezitare, așa că , afișând un zâmbet extins spre urechi, mi-a zis cu vocea lui puternică, dresată la cursuri de actorie, spre auzul tuturor celor aflați pe o rază de 10 metri de jur împrejurul nostru:

– Hai măi mamă, o dată îți cumperi și tu o carte și te zgârcești!!!! și a continuat ironizându-mi alegerea:
– Nu ți-a ajuns Ex? Din tot Târgul ai ales „Spionul lui Stalin Richard Sorge și rețeaua lui de spionaj din Tokio” !
– Măcar acum i se recunosc meritele …am bâiguit eu, mare admiratoare a lui Sorge.

carte-1-res

Am râs amândoi amuzați, dar eu am evitat să privesc spre cei din jur spre a nu detecta reacții.
… Și mai spune că doar eu fac glume proaste.

În timp ce așteptam la casa standului să plătim cărțile, am remarcat în partea stângă un imens coș împletit din răchită – sau din alte rămurele – plin cu cărți la 3 lei fiecare, așa că imediat după ce ni s-au pus cărțile în pungi am făcut un stânga– împrejur să vedem ofertele.

Contele având pasul mai mare era deja cu mutrița deasupra coșului cu cărți, într-o poziție care a făcut ca eu, venind în urma lui, să nimeresc cu mutrița mea în fundul lui …contesc!
Contele a început brusc să strănute și nu din cauza mea!
Îmi retrag moaca din fundul Contelui care tocmai își scotea mutrița din coș, mă aplec deasupra coșului încercând să privesc și eu înăuntru, dar până să citesc vreun titlu mă cuprinde un acces de strănuturi și usturimi de ochi.
Simultan, mamă și fiu, am exclamat furioși:

– Alergeeeeeeeeeeeni!!!
– Ceapa mă-sii!! cu greu am articulat eu furioasă și mi-am aplicat peste nas și gură o imensă batistă albă cu rol de filtru.
– Ce naiba au pus ăștia aici??! Hai de aici! a zis Contele și am fugit spre zone mai prietenoase.

Undeva se lansa o carte, iar vorbitorul, om de televiziune, prezenta cartea și autorul, încercând să spună auditoriului cât de onorat este în această ipostază.
Îngăduitoare, am pus pe seama emoțiilor ..cauzate de onorare, cuvintele rostite:

– Mă simt ca un vârf de pus în brad!

Ca un fulger a trecut pe lângă noi …feblețea Contelui!
Trecerea de câteva clipe, pe lângă noi, a minunatei Andreea Esca, proaspătă și surâzătoare, carismatică, energizantă ca adierea unui Zefir aducând aromele fine ale primăverii în plină toamnă, ne-a revigorat miraculos.

Așadar ne-am continuat vizitarea standurilor, apreciind dacă titlurile ne spun sau nu ceva, răsfoind ici colo câte o carte.
La standul Editurii Polirom o mulțime de cărți și titluri.

Printre autorii publicați am remarcat cărțile lui Orhan Pamuk, scriitorul turc laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Mi-am amintit că, asemenea mie, Orhan Pamuk a făcut trei ani de arhitectură după care, în mod cu totul înțelept, s-a înscris și a studiat jurnalismul dedicându-se Literaturii.

După cei trei ani de arhitectură la Sofia, eu am continuat studiind încă 7 ani de aritectură la „Ion Mincu”, fiindcă așa a vrut familia ..

Arhitectura nu avea 7 ani, dar după echivalarea unui singur an din cei trei sofioți, am intrat în anul doi de studiu. Studiu pentru care nu aveam niciun interes așa că
l-am prelungit din cauza unui …bis pentru neprezentare la un examen – de frica limbii române – cât și din cauza altui bis pe motiv de an sabatic … sau sălbatic …

La noi nu exista noțiunea de an sabatic, dar la mine …da.

Ajunsă cu peripeții – evident în viața personală – la finalul anului V de studiu, distinsul Decan al Institutului de Arhitectură m-a chemat și după un speach în care mi-a spus că „oamenii au probleme dar le mai și termină pe când la dumneavoastră nu încetează niciodată” mi-a dat posibilitatea să …o termin cu studiul Arhitecturii!!

Am finalizat cei 9 – nouă! – ani de arhitectură primind o diplomă de conductor arhitect, iar Ministerul Educației și Învățământului prin Ordin Guvernamental m-a repartizat la Atelierul de Proiectare al DGDAL, pendinte de Primăria București.

Decanul mi-a făcut cel mai mare bine din acea perioadă a vieții fiindcă nu aveam nimic în comun cu arhitectura.

În fapt am confirmat cu prisosință o zicere a studenților din acea perioadă:
primii șase ani sunt grei pân-ajungi în anul trei!!!

Revenind la scriitorul Orhan Pamuk iată ce a spus în 2006 în discursul de acceptare a Premiului Nobel:

„ Secretul unui scriitor nu stă în inspirație – pentru că nu e niciodată limpede de unde apare ea și cum. Secretul unui scriitor e încăpățânarea, răbdarea.
Avem un proverb foarte frumos în Turcia: să sapi o fântână cu un ac; eu cred că proverbul acesta vorbește de fapt despre scriitori.”

Amintirile mi-au fost întrerupte de apariția fermecătoare, la standul Polirom, a distinsului criminolog Dan Antonescu.

Peste câteva minute, la secțiunea de lansare de carte, aveam să urmăresc la standul editurii Polirom prezentarea cărții „Legături de sânge. Povestea Ioanei” a distinsei doamne Aurora Liiceanu doctor în psihologie.

Povestea reală și cutremurătoare a unei femei aparent obișnuite, Ioana, zisă Biba, care în urmă cu mulți ani și-a ucis în bătaie fratele. Deși știe că este vinovată nu pare a avea remușcări pentru actul făcut poate din impuls sau rezultat al copilăriei marcate de abuzurile fratelui mai mare.

Aurora Liiceanu prezintă realist viața în închisoare dar face și o fină investigație psihologică încercând să stabilească ce anume poate determina un om să comită o crimă: există un „cod genetic” al criminalilor sau faptele lor sunt rezultatul mediului în care au trăit, al educației, al conjuncturii într-un anume moment al vieții.

Astfel s-a născut și întrebarea:

– Purtăm, oare, noi toți, o …Bibă în adâncul ființei noastre, Bibă care poate ieși în anumite condiții în afara noastră făcându-ne capabili să săvârșim fapte abominabile … ?

Fascinantul criminalist Dan Antonescu avea să încheie prezentarea cărții
printr-un discurs frumos, interesant și impresionant, relatând aspecte din activitatea de ofițer anchetator la „Omoruri”, dovedind încă odată elocința caracteristică din perioada când era și purtător de cuvânt, oferind răspunsuri la întrebările pe care ni le ridică această carte.

Absorbită de prezentare nu am remarcat dispariția Contelui din stânga mea …i-am simțit doar lipsa prezenței, vorba lui Ostap Bender.

Brusc am răsucit rapid capul și am privit de-a lungul coridorului care mărginea spațiul de prezentare!

A fost suficient cât să prind secvența dispariției Contelui printr-o o ușă decupată
într-unul din pereți despărțitori alcătuiți din elementele de compartimentare ale pavilionului Târgului și, Nota Bene, să constat că de fapt Contele era în urma unei entități feminine …

10639624_10203877129701432_7873607700205281335_n-5

Am părăsit sesiunea de autografe pentru a aștepta precum cornuta, e drept nu chiar lângă poarta nouă ci la o oarecare distanță, destul de rezonabilă, elucidarea dispariției intempestive.

După foarte scurt timp Contele iese cu multiple zâmbete pe față și cu un sul rulat în mâna stângă.

Ce ținea Contele în mâna stângă?

Un imens poster publicitar al filmului „Walking with Dinosaurus” semn că fostul copil minune, Contele, este foarte convingător atunci când vrea!

walking-with-dinosaurs-916698l

A fost primul copil dintre copiii aflați în acea zi la Târgul de Carte care a primit un astfel de poster!
Astfel, copilul din sufletul Contelui, acel copil pe care din fericire unii îl purtăm în noi toată viața, a primit anticipat primul cadou de ziua nașterii când, pe 28.11 împlinea copilăreasca vârstă de 26 de ani!!

Era primul lui poster din viață, parcă mai valoros decât toate calculatoarele, iPadurile și toate gadgeturile electronice din lume, iar drumul de întoarcere de la Târgul de Carte a fost parcurs într-o notă de bună dispoziție totală.

NOTE

1. În Marea Britanie, un studiu de anul trecut a observat o sporire a numarului de plangeri legate de plosnite in Londra, care ar fi crescut cu 28,5% intre 2000 si 2006 si cu 24% doar in prima jumatate a acestui an.

In cautare de solutii, hotelurile din Marea Britanie au apelat chiar la serviciile primului caine din Europa certificat in interceptarea acestor insecte – Lola, care a beneficiat de training in SUA, poate inspecta 200 de camere pe zi si, chiar daca nu le ucide, macar depisteaza prezenta plosnitelor.

http://think.hotnews.ro/plosnitele-de-pat-ataca-din-nou-specialistii-se-asteapta-la-o-pandemie-globala.html (articol din 2010)

2. Câteva rânduri despre cartea „Spionul lui Stalin Richard Sorge și rețeaua lui de spionaj din Tokio” și despre autorul ei scriitorul britanic Robert Whymant, semnate de Stejărel Olaru.

carte-2-res

(din ciclul „Eu și Contele”, februarie 2014)