Întâmplare potențial mortală

De două ore priveam tavanul.

 

– Ai omorât vreodată un om?

– Nuuuu …răspunse interlocutorul meu vădit șocat și contrariat de o asemenea întrebare directă.

– Era să omor un om …sau mai mulți …am spus eu cu glasul stins, apoi am continuat:

– Nu acum, în urmă cu două zile, dar încă nu-mi revin, mă simt vinovată pentru ceva neîntâmplat. Nu știu ce să fac pentru a uita.

– Fă ceva ce-ți place, mi se spune ferm soluția salvatoare.

– Păi privesc de două ore și ceva în tavan …

– Dacă asta îți place, spuse ușor glumeț cel de dincolo.

Rememoram ziua aceea și o îndulceam cu o amintire.
Mergeam cu niște amici pe stradă pe la ora prânzului când, de la etajul 2 al unui bloc, o gospodină ne scutura de mama focului, direct peste inteligentele noastre căpățâni, o față de masă cu resturi alimentare.

– Așa, hai, aruncă-mi și un picioruș de pui, i-a strigat enervat unul dintre colegi.

Dar să povestesc cum era să omor un om …sau mai mulți …

Guguștiucii pe care îi hrănesc pe pervazul ferestrei camerei mele tropăiau de mama focului precum niște răcani, de pe timpuri, la instrucție. Ba îmi atrăgeau și atenția că ei sunt acolo și vor pâine sau cozonac, depinde de ce resturi am prin casă. În timp, am început să disting emisiile lor sonore, diferite în funcție de trăirile lor: când cer papa, când papă …papa, când sunt nemulțumiți că le-am deversat pe pervaz o pungă cu mălai …evident crud.

Nu mă învățasem minte cum este cu dictonul „vrabia mălai visează” …de când i-am dat puiului de liliac insectivor o farfurioară cu mălai, iar el, ud după ce a căzut în farfurioara cu lapte, s-a panat în mălai! Știu că liliacul e mamifer, dar când a intrat în zbor în camera mea, crezusem că este o vrăbiuță, iar zborul foarte special l-am atribuit fricii de spațiu necunoscut!

Deci, ca să nu supăr guguștiucii insistenți să le dau papa, nu am mai ținut cont că Stevy, motanul fiului, pândește din umbra camuflajului …

Le-am dat să mănânce apoi mi-am văzut de treburi.

Un mieunat, relativ vinovat, mi-a adus aminte că era ora de carne a lui Sevy așa că l-am chemat la masă.

Surzenia mea de urechea stângă face ca toate sunetele să le aud venind din dreapta deci, am căutat mai întâi în dreapta, apoi în stânga, în față, în spate.
Ioc don cotoi! (scuze turcismul)

Mieunatul s-a transformat treptat în țipete disperate și m-am edificat: cotoiul nu a pus frâna la timp când a atacat guguștiucii și a picat pe acoperișul balconului de la etajul 4! Precizez că balcoanele nu sunt unul sub altul, arhitectul a făcut un frumos „ joc” al balcoanelor pentru a sparge monotonia fațadelor.

O oră i-am întins mai întâi mâna, apoi bețe, sfori, cârpe, cuverturi, de care să se agațe și să urce la fereastră. De două ori era să alunec și eu, în cap, pe acoperiș.
Probabil panicat fiind renunța rapid să se cațere mai mult de 60 centimetri, deși după cum înfige ghearele în pulpele și mâinile mele garantez că avea potențial de a urca până la fereastră.

Aveam două probleme conjugate: urletele lui care deranjau vecinii și teama să nu cadă frumușelul casei de pe acoperiș. L-am salvat odată cu 3 ore de masaj după ce a zburat cinci etaje în jos, pe geamul băii, vânând vreo zburătoare …

Sub presiunea urletelor disperate, am luat cea mai proastă hotărâre: am luat din spațiul de depozitare al balconului meu o scară din lemn de vreo 20 de kile pe care am scos-o pe fereastră și am pus-o pe acoperișul de la 4.

Acoperișul avea o mică pantă …Nu am apucat să stabilizez scara …trebuia să mă urc pe o piesă de mobilier din fața ferestrei, timp în care cotoiul a hotărât de unul singur să se urce pe scară și a sărit pe ea cu o detentă neprevăzută care era să mă arunce peste fereastră.

Norocul meu a fost că scara mi-a fost smulsă din mâini în timp ce escaladam mobila din dreptul ferestrei, dar scara – o scară dublă – s-a dat peste cap și a zburat de pe acoperișul balconului de la etajul 4!

Am înlemnit!

Mi-am revenit ascultând tăcerea de la sol …semn că, din fericire, nimeni nu a fost nici lovit, nici omorât …mi-am înlocuit pantalonii scurți cu unii lungi și am coborât în fața blocului.

Da! Slavă Domnului nimeni nu fusese lovit, scara zăcea inertă, supărată de aventura ei deloc premeditată, iar un grup de oameni, indignați și ostili au sărit cu gurile pe mine după ce au aflat că scara picată „de sus” îmi aparține.

Cea mai vocală și indignată era o mămică venită cu copilul la spațiul de joc amenajat la vreo 15 metri distanță, deși copilul dânsei nu s-a aflat nicidecum în spațiul unde a picat scara și nici nu ar fi avut de ce să se afle acolo.

Oricâte scenarii s-ar fi putut scrie, oricâte victime, teoretic, ar fi putut să fie, am avut noroc atât eu cât și potențialele victime care nu s-au aflat în locul și în momentul acela al aterizării scării.

Aflând că nu am aruncat scara cu vădită intenție de omucidere ci pentru a-mi salva cotoiașul, grupul de circa 10 persoane s-a divizat în 9 contra 1!
Deci 9 erau iubitorii de animale care, cu suflet bun, au început a-l deplânge micuțul care se auzea urlând. Le era teamă să nu cadă și se gândeau că poate îi este foame și sete.

– Da, da! m-a susținut o doamnă la vreo 70 de ani. Eu eram în blocul din fața blocului doamnei, am văzut cum doamna i-a întins un cearșaf, apoi o cuvertură să urce pisoiul, dar mereu aluneca. Apoi i-a pus scara și …

– Doamnă, acum stați aici încă puțin, îmi zice un tânăr, nu știam ce s-a întâmplat și când am ieșit din bloc, am văzut oamenii adunați în jurul scării căzute de sus … Am anunțat poliția și trebuie să sosească din clipă-n clipă, vă rog, deci, să stați să-i lămuriți.

Trecuse deja o jumătate de oră și, dacă situația nu ar fi avut un potențial tragic, aș fi spus că parcă era un moment al grupului „Vouă”.

După circa 10 minute tânărul se scuză că trebuie să plece, iar eu am rămas cu grupul așteptând poliția.

Abia a parcurs acel tânăr cca 30 de metri, că a sosit mașina poliției; tânărul a discutat cu cei doi polițiști și le-a explicat ce se întâmplase, deci treaba se lămurise deja.

Polițiștii au venit la locul faptei și, în temă cu ce se întâmplase, au fost foarte amabili, binevoitori cu mine și au calmat-o pe doamna intrigată: scara a căzut, dar nu lovise pe nimeni. Orice speculații nu aveau sens!
Au discutat foarte prietenoși, nici măcar nu i-a interesat cum mă cheamă și cine sunt.

– Doamnă, luați-vă scara, plecați liniștită, dar nu uitați: în orice situație sunteți, când întreprindeți ceva mai întâi să vă asigurați!

Cuvinte simple, dar atât de potrivite, mai ales pentru o persoană ca mine: întotdeauna am mers la risc!

Una din doamnele din grup, arătându-se foarte impresionată de pisic, chiar i-a întrebat dacă nu vor să ne ajute să recuperăm pisicul de pe acoperiș.

– Doamnă …noi suntem de la poliție …totuși …

Domnii de la poliție au plecat, oamenii din grup s-au dus la treburile lor, doamna cea drăguță și iubitoare de animale m-a sfătuit să chem pompierii, iar doamna în vârstă, care a văzut scena privind din blocul de vizavi de la 5 – 6 metri distanță, grație arhitectului care a aplicat cele învățate la școală „jucând” capetele blocurilor pentru „a da bine” desenate în plan (astfel încât între capetele a două blocuri sunt doar maximum 6 metri care ne asigură un trai intim dacă nu ne punem elemente de camuflaj) a venit la mine să-mi facă o propunere de comă, după toată întâmplarea din care doar un noroc chior m-a salvat.

– Doamnă, îmi zice dânsa, am o idee! Vin la dumneavoastră și vă ajut să recuperăm pisoiul. Trebuie să îmbrăcăm cu 4 șosete picioarele scării să nu mai alunece, vă ajut și eu să ținem scara.

M-am abținut să nu izbucnesc în râs în timp ce vizualizam cu ochii minții picioarele scării îmbrăcate cu șosete și am declinat oferta.
I-am spus doamnei că vorbisem deja, până să cobor în fața blocului, cu fiul meu care trebuie să sosească din clipă în clipă și am înhățat cele 20 kile de scară.

Am intrat în apartament, am dus scara în balcon în spațiul de depozitare și m-am aplecat peste fereastră: cotoiul nicăieri!

Abia atunci mi-am dat seama că, prinși în discuția din fața blocului, nimeni nu remarcase că urletele cotoiului încetaseră.
Poate a adormit, am gândit eu și îl strig încetișor să nu care cumva să cadă dacă este trezit brusc.

– Ma – ma! se aude din spatele meu acea articulare veselă a lui Stevy atunci când vrea să-i dau ceva bun de păpat.

Da, cotoiașul, pentru care m-am simțit vreo trei luni ca un asasin lăsat în libertate, a sărit singur în casă și era calm, fără pic de stres în el!

Îmi sun fiul, îi povestesc întâmplarea, iar el îmi aruncă o întrebare halucinantă dat fiind stresul meu:

– Scara a pățit ceva?

– O mică julitură, stai liniștit, e complet funcțională!

Ieri, 8 Martie …

 

Ieri, 8 Martie, am avut o zi mai complexă, am alergat dintr-o parte în alta a orașului schimbând diverse mijloace de transport puse la dispoziție de RATB.

La un moment dat, am urcat într-un tramvai spre o anume destinație.

Cu 2 secunde înainte de a porni tramvaiul din stație, trei iele vesele, chicotind zglobii au urcat în tramvai urmate de un junior.

O doamnă la vreo 54 de ani, molipsită de râsul naiadelor, a început și ea a râde – aș zice ca proasta – dar era prea doamnă ca să o insult …

În secunda doi după pornirea tramvaiului, telefonul meu, aflat în geanta de pe umăr, a prins a suna …Vorba vine „a suna”! Emitea o melodie sprințară și veselă să știu că e un mesaj important …

Trag fermoarul, iau telefonul, închid fermoarul, pun telefonul la ureche și până să mi se zică de „dincolo” ceea ce era de comunicat, o tânără domnișoară, frumoasă ca o zână, cu un păr șaten ondulat, îmi spune: vedeți că vor să vă umble-n geantă!

Cine?
Ielele!

Cele trei grații cu fuste crețe – crețe, foarte viu colorate și lungi până-n podeaua tramvaiului, au tras la geanta mea precum muștele la r … scuze, reformulez. Ca muștele la miere.

Ei, dar și geanta mea de umăr era parcă special făcută atrăgătoare …unul dintre fermoare lăsa o deschizătură de 10 cm,cât să-și strecoare o lăboanță în geantă, iar alt fermoar, de la altă deschizătură, lăsa la vedere un șnur roșu să atragă și taurii!

Era șnurul de la teaca super cuțitului meu de masaj!

Am plecat spre partea din față a tramvaiului unde se retrăsese tânăra și priveam cu atenție spre …zâne ca nu cumva să scoată ceva de tăiat – crestat, așa cum fac cu cei vigilenți care le împiedică în muncă.

Nu era un tramvai aglomerat, dar erau destule entități cu chip umanoid care ne-am fi putut solidariza …

Se spune că hoții de sărbători nu ies la muncă1

Păi ielele nu serbau 8 Martie prin muncă, ele munceau pentru Sfinții Mucenici de a doua zi… la fel cu cei trei hoți dintr-un autobuz care, în ajun de Paști, în marea aglomerație, mi-au operat în geantă, dar ghinion!

Întâmplător, în mașină se aflau trei tineri polițiști sub acoperire … Cel cu „scotocitul” în geanta mea și cu banii mei asupra lui, a stat trei sferturi de oră întins pe burtă pe asfaltul străzii până a sosit dubița poliției.

 

Batista sud – americană a telenovelelor

 

Se pare că odată cu gripa intrată în țară, a sosit și un import masiv de batiste sud – americane, din acelea care se foloseau în telenovelele de prin anii 1996 – 1999.

În acea perioadă aveam mereu musafire care doreau să privească telenovele la televizorul meu.
Cum puteai să le refuzi culturalizarea?
Volens – nolens îmi scăpau ochii prin telenovele …

Nu știu cum este acum, dar în perioada pomenită telenovelele erau dublu lacrimogene: plângeau atât actrițele care sufereau întruchipând personajele și plângeau deopotrivă doamnele privitoare de telenovele.

Este știut că pe timpul plânsului, multe lacrimi curg peste obraji, iar și mai multe lacrimi se scurg prin nas …
Deci producție simultană de lacrimi și mucișori

Am constatat zilele acestea în transportul RATB și nu numai, mulțime de persoane, mai ales bărbați, care foloseau batistele sud – americane din telenovele.
Nu, nimeni nu plângea, dar gripaților plecați la drum cu RATB – ul le curgea nasul! De la gripă!

A!
Poate vă întrebați cum arată batistele sus pomenite?

Ei, asta e marea problemă!

Oricâte lacrimi vărsau eroinele din telenovele în afara degețelelor, mânuțelor nu aveau nici un fel de batiste!

Asemenea lor, fără a folosi nici batiste tradiționale, nici șervețele de unică folosință, fără a folosi deci nici măcar o cârpă pe post de mucioflete, mulți bărbați se ștergeau de muci cu dosul palmei, cu latul palmei. cu deștele, apoi se ștergeau de barele verticale sau orizontale ale autobuzului …
Bleah!