Experiment

Cu ceva timp în urmă, am tradus unei doamne o scrisoare venită din îndepărtata Chină.

Era scrisă de o prietenă a doamnei și, educată din fragedă tinerețe de Ex să nu pun întrebări și să nu mă uimesc ca proasta indiferent ce aș vedea sau ce aș auzi, am trecut nepăsătoare peste aspectul bizar că două prietene bune nu știu o limbă comună pentru a se înțelege fără translator …

Am tradus mai multe pagini A4, iar printre toate alea înșirate era și o rețetă de slăbire.

Nu aveam nevoie de slăbire, nici acum nu am, dar curiozitate m-a mânat la un moment dat să o experimentez pentru a-i vedea eficacitatea și să o dau mai departe doritorilor.

Trebuie să se mănânce „ceva” dimineața, pe stomacul gol (nu vă gândiți la prostii), iar apoi să nu se mănânce și să nu se bea nimic timp de 30 minute.

Am stopat atunci experimentul fiindcă, deși teoretic pare simplu, „ceva-ul” este foarte înecăcios …(nu vă gândiți la prostii)

Un timp am crezut că era un mesaj codificat, nicidecum o rețetă de slăbire, deoarece nici doamna căreia i-am tradus scrisoarea nu avea nevoie de vreo cură de slăbire.

Chiar dacă rețeta este venită printr-o scrisoare din China nu înseamnă că este o rețetă chinezească!

Acum, fiindcă cineva vrea să slăbească un pic, m-am decis să înfrunt dificultatea înghițirii și să experimentez rețeta pe propriul trup, începând îngurgitarea cu grijă a „ceva-ului” pentru a evita să devin prima victimă a experimentului.

Sper să nu rămân total fără fese, așa cum m-a configurat înotul.

După 4 zile de experiment pot aprecia că, dacă am răbdare și mă dedic experimentului cu devotament și …responsabilitate (așa scria pe o cutie de vopsea: să se amestece cu responsabilitate ), pot înghiți evitând înecul, dar pentru asta trebuie să aloc 30 minute!

Mușchiuleții de pe brațe și pulpe par a fi mai conturați și pot servi unei lecții de anatomie fără tomein, tăiere!!!

O constatare interesantă și importată este o acțiune benefică asupra unor alergii (singurele mele necazuri mi se trag de la imunitarul prea puternic, deoarece răspunde cu histamină la tot ceea ce crede el că îmi e dușman!) și în general am simțit cum se curăță organismul.

După 30 de zile mă voi lămuri pe deplin dacă rețeta funcționează pentru a o pune la dispoziția doritorilor atrăgând atenția asupra îngurgitatului, fiindcă nu vreau să-mi încarc conștiința cu victime.

Succes experimentatorului!

Voi avea grijă să dau semne de viață pentru a nu-mi speria prietenii că m-am înecat deși, reiterând vorba lui Ex cu referire la mine, shaitan mort nu s-a văzut!

(Uncategorized)