Cum era să omor comisia de vot

 

Duminică seara eram singura votantă în sala de clasă devenită secție de vot și, din neatenție, era să omor comisia de vot …

Mai întâi l-am chinuit pe tânărul de la dispozitivul electronic antifraudă: i-am întins Cartea de Identitate fără să o scot din plasticul protector cu care făcuse o aderență aproape simbiotică.
S-a descurcat bine și, bănuiesc, nu s-a enervat.
Mi-a indicat masa și persoanele de unde trebuie să primesc buletinele de vot.
Am întins Cartea de identitate celor doi tineri care m-au căutat pe listă și, la schimb, mi-au înmânat cele 4 buletine de vot.
– Patru …am bombănit în barbă … uitasem că tre votat și partidul consilierilor …

Cu buletinele de vot în mână, am intrat în cabină, încă indecisă, fără să știu pe cine să votez.

M-am gândit să citesc foile, adică buletinele de vot … lectura într-o cabină de vot poate fi o sursă de inspirație …

Ca să nu greșesc ceva, mi-am scos ochelarii și, așa cum fac și acasă, am închis etuiul cu un pocnet de parcă tragi o lovitură de topor într-o buturugă de fag!

Am citit …ofertele, am ales – cu ochiul nu cu mâna, după cum ne recomandă negustorii la piață – și repede am aplicat ștampila minusculă pe cele patru buletine de teamă să nu se usuce stropul de tuș pus cu zgârcenia chelăreselor din basmele populare …Dacă mai era un al 5-lea buletin, nu mai aveam smack pe ștampilă.
Evident, după ștampilare, am îndoit buletinele punându-le în ordinea mea mentală de a le băga corect în crăpăturile cutiilor numite urne.
Mi-am deschis etuiul, am pus cu marte grijă ochelarii mei cu lentile japoneze în lăcașul lor și …trosc!
O nouă lovitură de ghioagă a răsunat din cabina mea de vot după ce am închis etuiul!
Am ieșit din cabină cu sportgeanta și buletinele în mâna stângă și ștampila în mâna dreaptă.

Un tip solid apăruse lângă cabina în care ștampilasem buletinele …m-am uita urât la el, bănuind că a tentat să tragă cu ochiul pe după perdeluța galbenă.
Arunc, fără un motiv anume, o privire urâtă și spre cei doi tineri care-mi reținuseră cartea de identitate în gaj până la restituirea, în bună stare, a ștampilei.

– Să vă ajut sare Solidul, care părea fâstâcit și speriat ca de bombe!
Bombe am zis?
Oh, te pomenești că i-am speriat pe toți cu închiderile ultra zgomotoase ale etuiului …

Deja politețea exagerată a Solidului mă enerva …în aceeași măsură în care, probabil, Solidul se întreba ce dracu au fost pocniturile din cabina mea!

– Vai! Le-ați îndoit! Stați să le punem unde trebuie! Să nu le încurcăm!

Le dezdoaie și are grijă să se uite peste ele să vadă dacă le pun unde trebuie, dând indicații … probabil urmărea să vadă dacă nu e vreo pocnitoare printre buletine …

Exact băgam cu mâna stângă, că-s stângace, buletinul de primar general în fanta cutiei numită urnă, când Solidul vede mâna mea dreaptă, prinsă cu o fașă elastică generoasă.

Fixându-mi dreapta cu privirea, intră în stare de șoc:

– Au, au! rostește înspăimântat când vede că degetul arătător și cel median sunt poziționate în sus indicând un mare V, semn al victoriei …
Poate crede că e vreun semn conspirativ gândesc eu …dar țipătul „au” a continuat cu sunete înspăimântate:

– Ah, dați-mi ștampila, vai, ah!

De unde să știe Solidul că acel chirurg care mi-a măcelărit mâna dreaptă, a   lăsat-o fără bucuria de a strânge toate degetele în pumn, iar arătătorul și medianul arată de grămadă de ani un V, mai mult sau mai puțin victorios.
În mod nefiresc singura posibilitate de a ține micuța ștampilă a fost să o prind între degetul mare și degetul inelar. Așa țin și pixul când scriu și pensula când pictez.

Cred că Solidul era speriat să nu-mi pice ștampila în urnă!

Nu știa ce Tiger Style am, iar ce prind cu degetele este bine prins!

I-am întins ștampila Solidului care, emoționat, a luat-o și a pus-o pe o tușieră de pe o masă din mijlocul clasei …deși ștampila era a băieților amplasți la peste  2 metri distanță de acea masă.
Am semnat lista de votant, mi-am luat Cartea de identitate și am urat o seară bună tuturor membrilor speriatei și amuțitei comisii!

Acasă m-am amuzat.
Cum pot reacționa oamenii la două trosnituri!
Nu mă dezmint!
Pentru mine viața este întotdeauna plină de umor!

Explicații foto
1 Nu este mâna mea (aici e o mână stângă) dar asta este pozitia veșnică a mâinii mele drepte, dobândită chirurgical de mulți, mulți ani. Țineam ștampila prinsă între degetul mare și inelar :)

11282646_336548526555393_1385173164_n

2, 3 ilustrații pentru Tiger Style

free-tattoo-style-vector-tiger_73951

tiger_style_by_gothic180

 

882174_482868078435833_1342025708_o

 

883542_482867985102509_651028227_o (1)

 

883661_482868118435829_1003366876_o

902089_482868075102500_1827959356_o

904328_482868028435838_467112094_o (1)

 

903715_482868068435834_399594229_o
mâna mea stângă în Tiger Style,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>