pilule I și I

 

I    Zise Contele revoltat:

– Măi, Lacrima! Nu mai intra la mine în cameră ca o vijelie deschizând ușa laaarg până izbești cu ea de bibliotecă!
La cum arăți nici nu ar trebui să deschizi ușa: te poți strecura pe sub ea!

 

 

II    Zise Contele admirativ:

– Am găsit calculatorul potrivit pentru a fi serverul casei. Era foarte greu, dar cel de la depozit era un bărbat, așa ca tine …
– Cum adică un bărbat așa ca mine?? am sărit eu în sus întrerupându-l.
– Adică era slăbănog dar avea mușchi din ăștia subțiri și lungi ca ai tăi și avea forță!
– OK!

 

2 aprilie 2016

„Drajeuri cu umor”, „Eu și Contele”

Cărțile nu se întorc singure

În ultimii 15 ani, am remarcat că din casele multora au dispărut acele piese de mobilier cu uşi, uşiţe şi rafturi pline de cărţi, numite biblioteci.

Dilemă totală!

Nu prea îmi este clar care este cauza şi care este efectul.

Nu s-au mai cumpărat cărţi şi, pe cale de consecinţă, mobilierul destinat lor era ceva de prisos sau, dorinţa unora de a avea, spre exemplu, mai mult spaţiu în living pentru amenajarea unui bar, a dus la eliminarea rafturilor unei biblioteci de apartament şi a stopat cumpărarea de cărţi

Că doar nu poţi bea tării citind cărţi savante, doar o revistă distractivă cu poze multe.

În primii ani de după Revoluţie, a fost o adevărată explozie în editarea de cărţi.

S-au publicat autori de toate calibrele, din toate domeniile.

Cititorii cumpărau cărţi fără a alege prea mult, bucuroşi că nu mai cumpărau cărţi „pe sub mână” sau stând la cozi ca în anii 80.

Când spun „fără a alege prea mult” mă refer la numeroasele cărţi tipărite pe o hârtie mai proastă decât hârtia reciclată de câteva ori.

Nu voi nominaliza editurile respective, dar am câteva dicţionare, tipărite pe o hârtie gălbejită care plezneşte la atingere!

După ce răsfoieşti, cu mare grijă, câteva pagini din dicţionarul de limba italiană editat în 1994, constaţi că este imposibil să înțelegi ceva.

Literele sunt imprimate neuniform şi este imposibil să poţi interpreta fragmente de litere şi să deduci cuvintele fără a sta cu o lupă în mână şi a pierde ceva timp!

Treptat foamea de cărţi s-a mai temperat iar calitatea cărţilor a început să primeze în faţa cantităţii,

După un timp a apărut nou inamic al cărţilor: Internetul!

Informaţie câtă vrei, viteză de informare, calitate, totul e să știi să cauți.

În cele din urmă nici lectura obligatorie a elevilor nu a mai asigurat vânzarea cărţilor recomandate de şcoală: referatele de pe Internet, bune, slabe sau de-a dreptul proaste sunt oferite gratis!

Despre preţul cărţilor pot să spun că nu este mare dacă ar fi ceva mai mulţi bani …
Cărţile ne pot înălţa şi îmbogăţi sufleteşte, ne pot educa, sensibiliza şi amuza dar au dar au şi un mare defect:

Nu se pot întoarce singure la proprietarul lor, dacă se face greşeala de a le împrumuta unor oameni prea posesivi sau indolenţi!

La grupa indolenţi m-am încadrat şi eu când, cu ani în urmă, am depăşit termenul de restituire a celor trei cărţi împrumutate tot amânând returnarea.

Lipsa timpului era o justificare a indolenţei şi lenei. În cele din urmă am luat cărţile cu mine la serviciu având intenţia să le returnez după orele de muncă.

Doi colegi au văzut cărţile, le-au frunzărit şi …mi le-au cerut împrumut.

Trei ani i-am rugat să mi le înapoieze!

Trei ani am primit scrisori de dragoste de la bibliotecă prin care eram rugată să returnez cărţile; la
fiecare scrisoare reveneam cu milogeala la colegi care au avut aceiaşi reacţie pe care o are un animal cornut dacă îl ciupeşti de corn!

Adică zero reacţie!

În cele din urmă biblioteca s-a desfiinţat.

O metodă aparte de a subtiliza cărţi a lăsat-o pe mama fără colecţia de cărţi poliţiste scrise de Agatha Christie.

O tânără vecină venea la mama şi împrumuta cărţi.

– Uitaţi, am luat patru cărţi de Agatha, este preferata mea! spunea ea răsucind cărţile prin aer să se vadă că sunt patru.

Returna cărţile prompt, la termenul promis, răsucindu-le şi de astă dată în aer, chiar ceva mai mult!

– Uitaţi-vă, sunt toate patru, spunea ea.

Da erau patru dar, foarte târziu, mama a constatat că fătuca a luat toate cărţile Agathei Christie şi a altor celebrităţi americane din domeniul policier şi a adus în loc diverse rahaturi!

De atunci mama a refuzat să mai dea cărţi împrumut.

O doamnă profesoară, ajunsă ulterior inspector şcolar la Ministerul Educației, avea afinităţi pentru Franţa!

A luat împrumut de la o elevă o ditamai Enciclopedia în limba franceză, de câteva sute de pagini, şi a ei a rămas!

Fata, ruşinoasă, nu a îndrăznit să o sâcâie prea mult, pentru a nu avea necazuri.

De la un elev …Conte, a luat, tot împrumut, pe vecie, o carte a poetului francez Robert Brion!

Poetul francez Robert Brion a fost invitat la o festivitate organizată de Crăciun, la hotelul Sofitel, de către Fundaţia „Henry Coandă” pentru copii și tineri supradotaţi, iar puştiul, mic poet, primise volumul de poezii cu dedicaţie şi autograf din partea autorului.

A cerut, zadarnic, să-i fie înapoiată cartea, până când, săltată în rang, profesoara a plecat la Inspectorat.

Iubiţi-vă cărţile, recomandaţi-le şi altora, dar nu le daţi împrumut!

Cărţile nu se pot întoarce singure!

Două sfaturi pentru a nu fi deposedați de cărți prin metoda „împrumutul pe vecie”:

1 Cele mai bune cărți se pun cât mai sus unde se ajunge doar cu o scăriţă care este bine ascunsă

2 Fiindcă pe cotoarele cărților este inscripționat titlul și autorul, cele mai îndrăgite cărți vor fi puse în rafturi cu partea opusă cotorului, lăsând spre privitor o imagine anostă.

(„Strict autentic”)
septembrie 2014